cei sapte pitici ai albei ca zapada!

lacrimi...cu greu acceptate si uneori foarte usor aduse in discutie...si asa..unde ajungem...pe drumul asta al meu..pe care il tot aleg de ceva timp..pot spune ca am invatat un singur lucru, cu sau fara ele..tot acolo ramai...nu cresc credibilitatea..nici vorba..si odata cu ele apar firele de par alb...autoironia in schimb..este regina terapiilor....am senzatia ca totusi..parca ne vindecam mai usor cand radem de noi decat cand ne plangem de mila...aud voci...zici ca sunt paranoic...imi place ca totul e nou in viata mea...si daca e nou ce? sunt pregatit..si nu mi-e rusine ca ma cred peste toata lumea...decat sa am o atitudine umila si sa zic "yes sir!"..nu m-am nascut sclav..si nici nu sunt unul in devenire...acestea fiind spuse daca vreau pot sa fiu si papa ioan paul al II-lea..doar ca nu mort...super nu? trist si in acelasi timp...doare dar..scapam cu vodca...o iubim la nebunie...ne face sa fim mai buni si sa performam in activitati nocturne continue...viata o avem sa profitam de ea cum credem de cuviinta...de-aia poate sunt genul care nu judeca..si prefera sa glumeasca acid...secunda conteaza!