asteptare

nimic nu s-a schimbat...si au trecut atatia ani de cand am plans prima data acolo...aceleasi pietre...aceeasi ploaie de fiecare data, aceeasi priveliste...parca acolo e acasa...acolo ma inteleg...acolo ma plac, acolo visam frumos, acolo mi-am pus dorinte, acolo mi-am indeplinit dorinte....fiorii locului ma bantuie constant...si totusi nu l-am mai vizitat de ceva timp...poate sunt fiul ratacitor, sau poate, pe moment, interesul pentru marginea aia de lac a disparut, pierdut intre alte vise cu sorti mai mari de reusita sau mai importante...sau poate mai necesare(exista mai necesar?....superlativ?)....indiferent, uneori imi aduc aminte de acest prieten bun care, ciudat, nu mi-a vorbit niciodata, nici de bine nici de rau, m-a lasat pe mine sa vorbesc si m-a ascultat, nu mi-a dat dreptate, m-a facut sa inteleg...amintiri placute:) silence is a virtue!