oglinda?

si dupa o dimineata lunga cu urari de "la multi ani" printre "ai grija" si "distractie placuta"...n-am uitat sa-mi pun crema si gelul de dus in bagaj, fast forward pana undeva intro camera cu o chestie rulanta plina de bagaje si deja un alt aer european, mai european....un card pentru transport in comun si uite-ma printre stropii reci de inceput de toamna undeva la 12 grade celsius...dar nu! ziua asta nu mi-o strica nimeni si nimic...si vine asteptatul tren...rosu...seamana cu sageata noastra albastra doar ca-i rosie...si hotel...si dus...si niste ganduri, apoi calcule...14.30 cet! usor spre iesire...spre alt puls, cu aceleasi casti si aceiasi adidasi pe care-i iubesc! si doamne cate "strasse"...si doamne cata ciocolata!!! si evident inghetata...si apoi un pranz specific...cred ca in bucatarii e un concurs...hai sa vedem cat de mult putem intinde halca asta de carne de vita? oare asa o fi?...hmm..17.30...cum trece timpul....si ce-mi place metroul din viena, te duce unde vrei tu...te duce chiar si la un stadion pe care canta u2! si dupa ce intri in stadion mai intai esti uimit de multime, si cum ridici capul in sus vezi ce n-a mai vazut lumea: the 360 tour stage! si dupa ce stai cu gura cascata undeva la vreo 5 minute, iti explici ce e in jur si apoi zici "stai! sunt aici, am reusit!" incepi sa-ti spui ca urmeaza ce cu siguranta va fi seara anului pentru tine, daca nu cumva chiar seara vietii de pana acum....si incepe, e un vis devenit realitate, sunt 4 oameni care canta pe ceva parca venit de undeva din armaggedon, din film, sunt 4 oameni pe care 30 de ani i-au tinut impreuna si i-au facut sa defineasca muzica prin tot ce sunt si tot ce fac...2 ore trec cum trecea odata schumacher peste linia de sosire...si ma lasa in mijlocul multimii cu o intrebare "chiar am fost aici?", uimit, aproape surd, aproape fara glas, aproape in lacrimi....and back to the underground...si-mi zic "o noapte ca asta trebuie sarbatorita ca atare" asa ca ma opresc la primul burger king unde ma indop cu junk-uri, doar e petrecere! si ora 1 ma gaseste inapoi in dus...cu un singur gand "ce viata, in 12 ore tre sa fiu la munca"(1 am in viena inseama 2 am in bucuresti;) )...si somnul ma ia cu castile in urechi.....si pe display se mai vede "chase & status we just bought a guitar remix" care ma adoarme intro speranta...6 jumate si inca 7 statii inapoi spre locul care plimba bagaje pe banda rulanta, pe usa scrie austrian airlines....pe ceas scrie 11.15 si deja simt praful cotidian al capitalei patriei mama...cand ies si fac semn la taxi ma gandesc doar "a fost adevarat?" si ajung acasa...si constat socat ca nu am apa calda....iar! dus? logic! dureros...si din nou, uimit, aproape surd, aproape fara glas, aproape in lacrimi...ma sterg, ma imbrac si ma urc in autobuz! se compara? n-as zice...imi fac loc sa cobor, aceleasi casti...aceeasi melodie...o doamna in fata mea ma roaga s-o ajut sa-si coboare caruciorul cu cumparaturi...si o fac, azi vreau sa fiu bun! si iata-ma, iar plin de sperante si de avant in fata unei vitrine cu prajituri de la cofetaria ana din piata dorobanti...si cer de 50 ron prajituri...respectiva se uita la mine si se face ca n-aude suma...ma repet "de 50 de lei"...se uita femeia aia la mine de parca banii mei nu stiu sa cumpere ce cantareste ea acolo....jur ca-mi venea sa-i zic vreo doua...sa-i aduc aminte ca-si tine painea la frigider sa fie buna si a doua zi...sau si mai rau...dar cum am facut si acolo..ma abtin si aici...ce bine e sa fii acasa!