revelatie?

ma vreau perfectionist si constant vreau sa fiu inconjurat de fericire si de zambete...daca apare altceva fie imi iau trusa de scule si incerc sa repar fie ignor ce se intampla...nu stiu de unde toate astea si uneori e ciudat, pentru ca diferenta intre implicare si indiferenta este enorma! da, asa sunt! renunt din prima sau nu renunt niciodata! si parca nu sunt eu daca n-am ganduri, ganduri si sperante...imi gasesc o motivatie in orice si in oricine, prefer sa am un motiv decat sa fiu eu motivul...si nici nu pot sa fug, niciodata nu mi-a fost frica, dar cand simt ca am cu ce...parca atunci vreau sa insist mai mult. poate intro zi am sa-mi fac curajul sa pun piciorul in prag! sa zic..pana aici, gata! si sa cer ce mi se cuvine...nu sunt o fire complicata daca-ti pierzi 10 minute pretioase sa ma asculti...dar lumea e mult prea dinamica sa accepte asta...nimeni nu mai are timp sa zambeasca...nimeni nu mai e visator...nimeni nu mai aude muzica din toate...nimeni nu mai priveste stelele...si eu iar ma vad artistic...si bun de nimic...am darul de ma descuraja dintrun singur gand si stau un umbra pesimismului cand vine vorba de mine pentru ca tot timpul imi spun ca e to good to be true...poate nu e...quit is not an option here! azi impart optimism, azi gandesc drept si sunt dispus sa-mi asum consecintele indiferent de natura lor...stiu multe, dar ca orice sportiv care e dispus sa demonstreze ceva, mai intai trebuie sa fie ridicat de pe banca si aruncat in teren....da! asta cer! schimbare! macar la pauza, nu in prelungiri!