snowflakes

afara e o vreme de poveste....singura conditie ramane ca povestea trebuie sa fie in-door! si poate sa inceapa cu un ceai...stiu! vanilie si caramel...god knows i love lipton! ce-i drept ma lupt cu o carte de cateva saptamani, uite ocazia s-o infrang! of fluturii astia, cum mai zboara si iarna? e bine sa stiu ca inca exista! imi amintesc de copilarie, cand ii spuneam mosului poezii la geam sa-i multumesc pentru cadouri! of, melancolia asta! raman cu ceaiul..nu schimb pe ceva mai tare, e prea devreme! se schimba vremea...se schimba vremurile, se schimba oamenii...neschimbate insa raman asteptarile si poate atitudinea mea fata de anumite situatii! n-am pe cine sa iau cu mine ca tare as iesi sa fac un om de zapada! poate alta data....m-am uitat in jur si am vazut multa liniste, multe amintiri, multe regrete..multe conflicte care ard mocnit....perioada asta, se spune, ar trebui sa aduca o stare de fericire, de bucurie! dar suntem atat de intoxicati si de satui de hrusca...incat nu prea ne mai intereseaza! o observatie pertinenta: am constatat faptul ca, pentru o majoritate obositoare, sarbatorile de iarna inseamna sau provoaca imediat amintirea acestui sezonier de succes care culege neobosit folclor tematic apoi il paseaza maselor avide de ler si seara de craciun! ce-i drept nici nu putem sa ne delectam cu vocea si vorbele lui uzzi in ajunul craciunului, bine....e absurd ce zic...dar spuneam mai sus ce a ramas neschimbat!

viziune

ironia sortii vine totusi din paralelismul dintre dorinta si conditie...echilibrul aici exista si nu exista..si oarecum ca un menisc solutia rasuna in timpan intro maniera mecanic de cruda..si anume "strange din dinti"....cum se intampla de obicei poate ai vrea sa muncesti in costum la piata victoriei dar muncesti in halat la piata obor...sau ca vrei sa petreci sarbatorile la viena sau paris dar te multumesti cu bucuresti...atunci ai momente in care gandesti ca nimic in viata nu e corect si ca dintre toti blestematii de pe pamantul asta tu te-ai ales cu bucata cea mai mare...asta e senzatia, si e totusi...normala...poate si indreptatita...niciodata n-am considerat corect sa mi se arunce in fata ca exista oameni care o duc mai rau decat mine...sa inteleg ca ar trebui sa-mi doresc sa fiu undeva prin africa si sa nu stiu ce sunt pantofii? sa nu ma fi incaltat niciodata ca sa pot spune ca sunt nemultumit? nu mi se pare totusi normal...cine a inventat replicile astea idioate...mi s-a mai intamplat sa aud ca alti copii si-ar dori sa manance ciorba de peste...sau te miri ce mancare din carne de oaie...si acum ce...ar trebui sa-mi fie rusine si sa fiu recunoscator pentru asta..si totusi sa mananc ceva ce-mi provoaca greata si reactii adverse? unde-i logica in chestia asta? pentru ca la un moment dat, indiferent de cat de selecti, inteligenti si evoluati ne-am considera...la baza facem aceleasi lucruri...si absurditatea nu e o insusire tocmai necesara...sa nu zic obligatorie!

dar sa ne intoarcem privirile asupra situatiei crunte cu care, involuntar, multi dintre noi ne-am confruntat azi...o mama a intarziat doua ore jumate acasa de la munca pentru ca autobuzul n-a mers mai repede si copilul a murit de foame! un copilas a stat pe la usa pentru ca fratele mai mare a mers pe jos de la liceu ca nu venea autobuzul! o batranica a murit pentru ca ambulanta n-a avut pe unde sa vina in 3 minute sa-i salveze viata! din fericire alimentele perisabile nu s-au stricat pentru ca a fost frig! o pustoaica si-a luxat glezna pentru ca oricum nu stie sa mearga pe tocuri si a alunecat pe gheata! un politist a muncit mai mult decat de obicei pentru ca pe carosabil s-au produs evenimente care depasesc experienta soferilor, dar oricum politia rutiera n-are nicio scuza, personal i-as pune la munca cot la cot cu minerii in valea jiului! alte zeci, poate sute de batrani au stat in case rabdand de foame pentru ca era mult prea greu sa ajunga sa-si cumpere paine..si asa mai departe..micile drame care ne alcatuiesc societatea si dau motive de existenta stirilor de pe la televizor...culmea e ca pe la noi uimirea e mare...si parca e datorata sindromului alzheimer...tot timpul ne trezim ca ne-o luam dar de fiecare data nu putem sa ne explicam de ce? logic si normal ar fi...sa fim pregatiti din orice punct de vedere pentru orice situatie...si teoretic suntem...dar cum se intampla ceva...cum ninge..cum ploua..cum se inunda ceva...reusim sa rezolvam problema in urmatoarea saptamana...dar totusi sa ramanem optimisti si sa fim multumiti ca nu locuim undeva pe malul oceanului sau la poalele unui vulcan...dumnezeu stie ce ne-ar fi asteptat cu ocazia unei eruptii sau unui tsunami! asa ca...spun...constient contrar primei parti...sa zicem mersi ca altii pot muri in chinuri..inecati de tsunami sau arsi de lava in timp ce noi scapam cu o glezna luxata sau cu o aripa indoita!

mai multe planuri

vreme de vis, aproape ca-n filme...doar decorul ramane bucurestean! in rest toate la fel...furnicutele si-au pus fularul si s-au imbracat mai gros, la ora asta sigur ard de nerabdare sa se faca ora 3..sau 4..sau 5...apoi sa infrunte iar spectacolul iernii de data asta intrun trafic ceva mai inghesuit in drumul spre casa! si cum vad eu aceasta minune compusa din fulgi de zapada mari si desi impreuna cu vesnicele blocaje in trafic imi pun o intrebare existentiala pentru societatea contemporana....eu ce fac de revelion? unde ma duc? si daca fac ceva...cu ce ma imbrac...cine o sa mai fie acolo...si inca multe intrebari de genul acesta..toate pentru o noapte oarecum normala dar cu o mica diferenta...pe 1 august la ora 00.00 nu deschide nimeni sampania...doar pe 1 ianuarie se intampla...in rest..muzica..bautura...eventual mancare! dar ma rog! astea nu sunt mistere de elucidat..pur si simplu asa se intampla de cand s-a hotarat cineva sa adauge la motivele de baza pentru care bea in fiecare zi si trecerea in noul an! e super sa mai bei si de bucurie(teoretic) in conditiile in care in restul timpului iti ineci amarul! acestea fiind spuse..cred ca as vrea sa fac revelionul undeva unde e multa fericire si multa bautura! haine si artificii promit sa-mi aduc singur!

planuri

si tu ce vrei de la mos craciun? o barca? un trenulet? o femeie gonflabila? sau poate esti ceva mai stilat si vrei...stiu eu..un costum! sau poate o palarie! sau esti fotomodel si vrei din toata inima pace pe pamant...sau esti undeva la tara in romania si nu vrei decat electricitate sa nu mai citesti la lumanare! indiferent cine ai fi...cu siguranta vrei ceva in dimineata de craciun! pacat ca nu mai exista magia aia, pacat ca pur si simplu indiferenta cotidiana ne-a automatizat! fara sa vrem suntem atat de indiferenti incat ne intrebam foarte sec si foarte simplu "asa, si?"....era o vreme cand altfel simteam totul, dar realitatea a ajuns sa fie atat de deformata...de ametitoare si inselatoare incat pe nimeni nu mai intereseaza ce se afla in spatele usii numarul unu sau doi sau trei...surprizele nu mai sunt atat de interesante...bucuria nu mai exista decat poate fericirea ca s-au mai trezit sanatosi inca o data sau implinirea ca si in seara respectiva au ajuns sa puna capul pe perna...urasc arbitrii, nu pentru ca aplica reguli sau pentru ca vegheaza la respectarea lor...ci pur si simplu pentru faptul ca au puterea si obligatia sa fluiere finalul! prefer lucrurile care nu se mai termina...discutiile...sentimentele...privirile...serile...zambetele....dar pana si primavara se termina si oricum e clar faptul ca nu primim ce ne dorim, sau de baza e ideea ca ce prefer eu nu conteaza! solutia e un porumbel alb care n-a mai zburat din cutia pandorei cand a fost deschisa, si ne tinem de ea...e singurul lucru care nu ne paraseste! si spui ca merge...de parca ar fi o dacie...ii mai legi o bara...mai strangi un surub...mai suflii pe undeva..mai torni niste ulei...s-o scoti la capat...dar cui ii mai place sa mearga in dacie? ce-mi place, ce nu-mi place...pana la urma solutia de compromis se numeste ce merge! hai cu gandurile bune, doar vine craciunul!

sub cer

ne tot laudam cu amintiri...cu unele nu ne mandrim, in altele suntem eroii nostrii! uneori sunt atat de puternice ca le retraim cu o intensitate uimitoare, doar ca nu stiu daca ramanem de fiecare data cu esenta unor amintiri...adica din trainspotting ramanem cu faimoasa replica "i chose not to chose life" iar din abecedarul de la clasa intai cu "ana are mere"...desi din cartea aia invatam sa scriem si sa citim...si mai exista situatia in care negam o amintire placuta doar pentru un final nereusit...sau asa ceva...mod in care catalogam si persoane...doar datorita unei anumite chestii o persoana minunata cade undeva la coada listei..sau ajunge in top la asa nu..si mai vine si situatia cu neputinta, nu-mi place matematica pentru ca x la patrat minus unu egal cu zero e ceva peste inteligenta noastra de exprimat...suntem oameni..avem dreptul sa facem greseli, cum la fel fiind oameni avem puterea sa intelegem ca suntem inconjurati de oameni care fac greseli...si uneori poate gresim pentru ca vrem prea mult de la noi, pentru ca vrem sa fim mai buni decat suntem...si cu siguranta vom reusi...pentru ca invatam din acele greseli...si peste timp...cand ne amintim acele greseli..zambim...bine..valabil pentru cei capabili sa-si recunoasca greselile...pentru ca restul n-au gresit niciodata! dar ei au locul lor rezervat...cum de altfel toti il avem..mi-e lene de concluzii..parca le trag tot timpul..sinteza asta obositoare, care mananca timp...care trece..si asa mai departe!

dintre miile de fapte...

da-ti iama-n sat....the old king is dead! long live the king! asteptarea s-a terminat, astazi pragmatismul a lovit in moalele capului slaba visare asociata cu intunericul si uite cum noi cei multi si intelepti o sa fim de acum inainte fiecare in parte si in felul sau o somitate in materie ideologica, niste experti, niste oameni cu pareri potente in razboiul dintre tastele enter si esc! ma rog...datul cu parerea ne-a asigurat longevitatea si identitatea asa ca, de ce sa oprim si lucrurile care merg si la care suntem buni! sa oprim lucrurile la care nu ne pricepem, de obicei cand nu esti bun la ceva, o lasi balta...sau te faci de ras...sau mori...sau ceva de genul asta, oricum nimic reusit...sa zic asa...si acum ca o constatare...o gandeam asa fara sa vreau...dar uite...rosu cu galben nu da portocaliu? in orice caz era predestinat...din nou! bine acum nu ca se schimba vreo chestie, administratia blocului meu fura cu nerusinare indiferent cine e presedinte, dar asta nu intelege majoritatea populatiei noastre inculte si private de manuale in timpul scolii, pe noi, cetatenii de rand, consumatorii de rand..nu ne afecteaza tunurile lui x sau lui y atat de rau si atat de mult cat ne afecteaza nesimtirea oamenilor din jurul nostru. cumva din cauza tunurilor nustiu cui ma fura la cantar in piata, sau cand ma duc la magazin imi calculeaza cu 3 lei mai mult totalul? sau cine a furat atat de rau incat nu mai avem apa iar personalul de la restaurant imi scuipa mie in ciorba? bataia de joc si nesimtirea urca de jos in sus...si cine are putere face ce poate...cine nu are...regreta si ar face si el acelasi lucru...DA! sunteti toti niste nimicuri..niste ipocriti...ahtiati sa aveti dreptate..si singura ratiune va este nevoia de avea dreptate...si uite cum revenim la consactatul nostru deget ridicat care m-a facut pe mine, cu bune, cu rele...sa regret in anumite zile, sau momente, asocierea asta cu locul asta minunat unde am invatat sa vorbesc, sa dau buna ziua si sa spun sarut-mana doamnelor, sa vorbesc cu dumneavoastra si sa las loc de buna ziua! dar nu..la noi relele ies la suprafata...nu mai avem sanse...ne degradam constant...direct proportional cu ignoranta de care dau dovada unii dintre noi...mi-e sila sa-mi mai fie sila..ignorance is still bliss!

pretul corect

intre sare, piper si alte condimente care ne dau senzatii placute si in acelasi timp ne provoaca si alte rele..e greu sa hotarasti un invingator...unul trage intro parte, altul in partea opusa..se mai gaseste si un al treilea care se pune invers celorlalti...si asa o punem de-un mare blat! n-avem de ales si cu siguranta ne simtim precum sclavii cand observam in jur ca altii hotarasc pentru noi, dar n-ar fi o problema sa hotarasca altii daca noi n-am avea capacitatea de a alege, sau avizul medical cum ca suntem in deplinatatea facultatilor mentale....exista varianta varstei la care parintii sau tutorele iau deciziile pentru noi dar atunci tot ei raspund....in rest, nu raspunde nimeni pentru alegerile facute in locul nostru si de aici frustrarea...multe sperietori de ciori in lanul de porumb! dar nu uitati ca noi nu suntem ciori si nu mancam porumbul ala din lan, din contra, noi am pus sperietoarea acolo sa ne protejam munca! pacat ca prin partile astea nimeni nu seamana, nimeni nu protejeaza munca si nimeni nu vede altceva decat masini straine...dar nu-i nicio problema, observ mai nou ca unii au ajuns atat de ipocriti incat din dorinta apriga de a parea mai interesanti se apuca de citit...si mi se pune pata..citim toate prostiile sa putem sa ne dam cosmopoliti, eventual sa ne dam cu parerea intro discutie sau sa avem ce sa completam in dreptul cartii preferate pe cinestie ce profil online iar langa acele carti vezi uimit diverse citate, vorbe de duh, ganduri, aberatii..declaratii...scrise intro inconfundabila si nedigerabila limba romana parca rupta din marea gramatica vangheliana...dar da..sunt autori si carti faimoase sau un mare bestseller contemporan...si sunt mandrii venite de la niste oameni care in timpul liceului n-au fost in stare sa citeasca bibliografia obligatorie pentru bac, si inca sunt convinsi ca ion creanga a scris creanga de aur! si da..ma deranjeaza ca in general..nu ma refer neaparat la situatia de azi..ma deranjeaza la culme faptul ca si asemenea persoane aleg in locul meu in timp ce eu sunt obligat sa raspund....